
SUGESTII UTILE PENTRU A CREA POVEȘTI SOCIALE DE IMPACT
Când creăm povești sociale pentru autism, sunt numeroși factori de care e bine să ținem cont:
- Creează poveștile personalizat: poveștile sociale funcționează cel mai bine atunci când sunt personalizate pentru fiecare copil și situațiile particulare cu care se confruntă.
- Folosește limbajul adecvat: un limbaj prea simplu probabil că nu va funcționa pentru un copil de gimnaziu, în vreme ce o poveste care nu conține imagini nu va funcționa prea bine pentru un preșcolar.
- Prezintă situații concrete din viața reală: acest fapt poate părea de la sine înțeles dar este important să creăm povești despre situații reale cu care se confruntă copilul. De exemplu, dacă un copil are dificultăți în a ajunge de la școală acasă, povestea trebuie să se bazeze pe un astfel de
- Practica și repetiția: poveștile sociale se întipăresc mai ușor atunci când sunt citite copilului în mod repetat, astfel încât acesta să dobândească o înțelegere clară a situației și a așteptărilor. Așa cum nici noi nu putem trece de un test dacă am citit lecția doar o dată, la fel și copilul cu autism are nevoie de antrenament repetat, pentru a dobândi abilitățile necesare îndeplinirii unei sarcini.
- Lucrul interactiv: putem include întrebări închise sau deschise, care să ajute copilul să integreze informația și să o asocieze cu acțiunile potrivite. De exemplu, putem întreba: este în regulă să mușcăm dentistul? Ce faci atunci când ceva doare? (pentru a repeta consemnul pentru durere la dentist) .
- Focus pe comportamentele pozitive: este important să evidențiem permanent comportamentele dorite, pe care să le premiem atunci când se manifestă și să nu exagerăm comportamentele nedorite, care pot apărea și ele des. Păstrăm un ton calm, pozitiv și reamintim permanent copilului ce așteptăm de la el.
- Încurajează autonomia: unul din scopurile principale ale poveștilor sociale este să încurajeze copilul să se descurce autonom în diferite situații. Atunci când citim povestea, stimulăm copilul să găsească moduri de a îndeplini sarcina, pe care le poate efectua cu ușurință și care îl fac să se simtă în control.
Mai multe resurse și exemple de povești sociale pot fi găsite pe https://autismlittlelearners.com/the-social-story-library/.
UTILIZAREA FORBRAIN ÎN LUCRUL CU POVEȘTILE SOCIALE
FORBRAIN este un dispozitiv inovativ, bazat pe feedbackul audio vocal, care ajută la dezvoltarea vorbirii și a limbajului. FORBRAIN folosește conducția osoasă și bucla audio vocală, amplificând vocea utilizatorului și generând feedback auditiv imediat, care conduce la îmbunătățirea atenției, a capacității de memorare și de exprimare.
Atunci când esxersăm o poveste socială, casca FORBRAIN ajută copilul să se concentreze mai bine asupra faptelor relatate, să își îmbunătățească înțelegerea și memorarea pașilor de urmat. Încrajarea copilului să citească cu voce tare, sau să repete ideile cheie în timp ce poartă casca, îi poate accelera dezvoltarea limbajului, înțelegerea legăturii între diferite informații și înțelegerea situațiilor sociale și a comportamentelor la care se face referire.
Pot fi concepute sesiuni de terapie bazate pe antrenarea poveștilor sociale cu folosirea FORBRAIN.
CONCLUZII
Poveștile sociale sunt un instrument puternic de suport al copiilor cu autism, pentru a învăța să gestioneze anumite situații sociale comune. Oferind explicații clare și definind corect așteptările, putem ajuta copilul să își diminueze anxietatea socială și să își dezvolte comportamentele potrivite în diferite contexte. Poveștile sociale pot fi create și personalizate, descompunând situația în componente simple, și succesive, asemeni unui joc de lego. Când creăm o poveste socială, ne raportăm la particularitățile și nevoile copilului, folosind un limbaj cât mai simplu și direct. Poveștile sociale este bine să fie folosite și repetate cu regularitate, pentru a dezvolta un comportament dorit.
Includerea căștii Forbrain în antrenamentul și repetarea unei povești sociale poate crește capacitatea copilul de a fi receptiv, sporind eficacitatea poveștii și poate accelera ritmul în care copilul răspunde prin comportamente pozitive.
Articolul de față este un scurt ghid pentru utilizarea consecventă de către părinți și educatori a poveștilor sociale, pentru a-i ajuta pe copiii cu autism să navigheze mai ușor prin lumea înconjurătoare și să facă față mai confortabil interacțiunilor sociale.
Articol preluat și tradus de pe www.forbrain.com, autor Natalie Fitzgerald – SLP, 10 Februarie 2024.