CE CUNOȘTI DESPRE POVEȘTILE SOCIALE (Social Stories)?

Poveștile sociale sunt narațiuni utilizate pentru a ajuta copiii cu autism să navigheze prin situații pe care ei le pot considera dificile. Poveștile sociale pentru copiii cu autism sunt anume scrise din perspectiva copilului. Ele descriu ce urmează să se întâmple, de ce se întâmplă și ce poate face copilul, oferind un set structurat de instrucțiuni.

Folosite corect, poveștile sociale pot aduce beneficii semnificative copiilor cu autism, într-o mare varietate de situații, cum ar fi rutina zilnică, o vizită la medic, contactul cu noi prieteni, etc.

Articolul de față îți va aduce în atenție o varietate de exemple de povești sociale, targetate pe niveluri de vârstă și tipuri de abilități.

CE SUNT POVEȘTILE SOCIALE PENTRU AUTISM?

Poveștile sociale au fost dezvoltate de autoarea Carol Gray în 1990, ca instrument specific de suport în dezvoltarea competențelor sociale și de comunicare ale copiilor cu autism. Aceștia se confruntă adesea cu dificultăți în gestionarea situațiilor sociale, fapt care poate fi cauzat de o mulțime de factori, precum anxietatea, blocajele de comunicare, percepții senzoriale diferite, sau stiluri de comunicare diferite.

De exemplu, mulți copii cu autism sunt stresați de trecerea de la o sarcină la alta la școală, cum ar fi oprirea computerului și începerea unei activități/lecții noi, sau trecerea de la o activitate orală la una scrisă. Poveștile sociale pot ajuta, pregătind copilul pentru acest tip de tranziții, explicându-i ce urmează să se întâmple și ajutându-l să-și seteze așteptări adecvate.

Într-un alt exemplu, copiii se pt confrunta cu anxietate atunci când trebuie să meargă la doctor, iar o poveste socială poate ajuta în acest caz, explicând în mod simplu și direct motivul pentru care se merge la doctor și care sunt pașii unei consultații medicale.

Pentru un limbaj cât mai clar, imaginile sunt o componentă importantă a poveștilor sociale. Acestea pot fi de timp benzi desenate, sau imagini cu copii reali în situații similare, sau chiar imagini cu copilul pentru care este creată povestea socială. Natura imaginilor folosite depinde de copil și de ceea ce este mai adecvat pentru el.

DE CE SUNT UTILE POVEȘTILE SOCIALE?

Poveștile sociale îi pregătesc pe beneficiari pentru situații dificile de viață, într-o varietate de moduri:

  • Stimulează înțelegerea convențiilor sociale: poveștile sociale oferă explicații clare și concise ale situațiilor sociale, ajutând la înțelegerea diferitelor cerințe și așteptări.
  • Reducerea anxietății: explicând la ce trebuie să ne așteptăm în diferite situații, se diminuează stresul și anxietatea cu care se confruntă persoanele cu autism, în situații necunoscute sau neprevăzute.
  • Managementul comportamentelor: în cadrul terapiei comportamentale entru copiii cu autism, poveștile sociale sunt printre primele alegeri. Acestea pot ajuta la corectarea unor probleme concrete de comportament, ilustrând secvențial ce se întâmplă, care sunt consecințele, așteptările și scoțând în evidență comportamentele dorite.
  • Creșterea predictibilității: elementele vizuale ale poveștilor sociale ajută copilul cu autism să facă mai ușor asocierile între imagine și situația reală, făcând situațiile din jur mai ușor de anticipat și gestionat.
  • Stimulează autonomia: oferind strategii și pași clari de gestionare a unor situații, poveștile sociale ajută persoanele cu autism să învețe să navigheze mai ușor și autonom prin diferite situații din viața de zi cu zi.

COMPONENTELE CHEIE ALE POVEȘTII SOCIALE

Poveștile sociale urmează o structură dată, chiar dacă lungimea și complexitatea pot varia, în funcție de vârsta și abilitățile copilului. În esență, o poveste socială va conține următoarele elemente:

  • Introducerea: prezintă titlul/subiectul poveștii (de ex. O vizită la dentist)
  • Scopul: de ce e importantă povestea (de x. Mergem la dentist pentru a ne păstra dinții sănătoși)
  • Propoziții descriptive, care descriu ce urmează să se întâmple (de ex. Mă voi așeza pe scaun. Voi deschide gura, iar dentistul se va uit la dinții mei)
  • Propoziții de constatare: descriu gândurile, sau stările copilului din poveste (de ex. Nu-mi place să îmi bată lumina în ochi)
  • Propoziții directive: sugerează comportamente pozitive, pe care copilul poate să le urmeze (de ex. Pot purta ochelarii de soare, pentru a nu mă deranja lumina)
  • Propoziții afirmative: subliniază din nou importanța respectivei situații și reafirmă capacitatea copilului de a-i face față cu succes (de ex. E bine să am dinții sănătoși și curați)

Textul este de regulă însoțit de imagini sugestive pentru fiecare secvență a situației.

Articol preluat și tradus de pe www.forbrain.com, autor Natalie Fitzgerald – SLP, 10 Februarie 2024.

Continuare: